Bradu Ovidiu Dan Find us on Google+
30 apr, 2017
lensa.ro

Care-branduri-au-telefoanele-mai-performante Cel mai bine este ca atunci cand vrei sa iti cumperi un telefon mobil inteligent, sa iti indrepti atentia asupra unui model care apartine unui brand de top.

 

Daca te intrebi de ce trebuie sa alegi un astfel de telefon, ei bine, raspunsul ar fi acela ca in ciuda faptului ca un astfel de model poate sa ajunga sa coste foarte multi bani, avand un astfel de telefon ai oarecum siguranta ca acesta va functiona foarte mult timp la capacitate maxima.

Asadar, tot ceea ce trebuie sa stii atunci cand iti doresti un telefon, in primul rand trebuie sa ai o suma de bani care sa iti permita sa iti cumperi aproape orice model existent pe piata, iar in al doilea rand, trebuie sa te orientezi spre modele ale unor producatori precum Samsung, Sony, Apple sau HTC.

Mergand pe ideea ca iti doresti un telefon cu sistem de operare Android, vei opta pentru un model Samsung, un Sony saun HTC, iar daca te intereseaza un model mai special, poti opta pentru un model iPhone de la Apple. Daca nu vrei nici un telefon care sa vina cu sistemul de operare iOS, atunci poti alege un dispozitiv din gama Nokia Lumia, care are sistemul de operare Windows Phone, insa un astfel de sistem este cu mult inferior celorlalte doua amintite mai sus.

Asadar, daca vrei un telefon de la un brand de top, poti alege un model Sony iar astfel stii sigur ca ai telefonul care dispune de cea mai reusita camera foto de pe piata, si plus de asta, dispozitivul functioneaza perfect.

Daca nu esti fan Sony, nu este o idee rea sa optezi pentru un model HTC, tinand cont de calitatea dispozitivelor scoase pe piata de catre acest producator. Alegand un model al acestui producator, te asigur ca nu vei regreta alegerea facuta.

Ei bine, acestea au fost variantele mai ieftine sa zic asa, a telefoanelor care apartin firmelor de top, insa daca vrei un model care sa te scoata in evidenta, vei alege cele mai noi modele Samsung, si anume Galaxy S7 sau Galaxy S7, ori vei opta pentru un iPhone 7.

Este adevarat faptul ca aceste trei modele amintite mai sus sunt extrem de performante, dar costa foarte mult, insa investitia cu siguranta va merita iar tu vei fi multumit de alegerea facuta.

Asadar, aceste branduri scot pe piata in fiecare an mai multe modele de smartphone-uri foarte reusite, iar tu vei face o alegere buna sa cumperi un model de la ele.

Ce este important de stiut, este faptul ca trebuie sa iti indrepti atentia urgent asupra huse telefoane atunci cand iti cumperi un astfel de dispozitiv.

Husa este un accesoriu care iti protejeaza atat de praf dispozitivul, cat si in cazul in care il scapi pe jos, sau il lovesti, si deasemenea fereste telefonul de murdarire.

Un alt accesoriu foarte important este geamul protector de sticla, care ofera protectie display-ului, si este practic obligatoriu sa il cumperi.

Alegand aceste doua accesorii, poti spune ca telefonul tau este protejat 100%, iar daca il scapi pe jos nu are rost sa iti faci griji.

Bijuterii La Rosa