Insecticidele sunt substante chimice care au rolul de a ucide sau de a impiedica inmultirea insectelor daunatoare. De precizat este faptul ca insecticidele printre care si acest Actellic 50 EC sunt utilizate in agricultura, silvicultura si pomicultura.
Unele insecticide cum ar fi de exemplu lindanul, datorita gradului de mare remanenta (persistenta) in sol au fost interzise in anul 2007 in Uniunea Europeana.
Exista insa o multime de alte categorii de insecticide, iar in cele ce urmeaza aveti posibilitatea de a descoperi mai multe informatii despre acestea. De aceea, daca va aflati in cautarea insecticidelor potrivite pentru combaterea insectelor in agricultura, pomicultura sau silvicultura, trebuie sa cititi pana la final.
Organocloruri
Organoclorurile sunt insecticide care au in componenta carbon (deci organo-), hidrogen si clor. Trebuie mentionat de asemenea faptul ca aceste insecticide mai sunt cunoscute sub alte denumir, cum ar fi: hidrocarburi clorurate, organice clorurate, insecticide clorurate si substante sintetice clorurate.
Difenil alifatic
Cel mai vechi grup de organocloruri este reprezentat de difenil alifatic, care a inclus DDT, DDD, dicofol, etilan, clorobenzilat si metoxiclor. DDT este probabil cea mai cunoscuta substanta chimica din secolul al XX-lea. Este de asemenea, fascinant si ramane recunoscut ca fiind cel mai util insecticid dezvoltat.
DDT este inca utilizat in mod eficient pentru combaterea malariei in mai multe tari din lumea a treia. In 1948, Dr. Paul Muller, un entomolog elvetian, a primit Premiul Nobel pentru medicina pentru descoperirea salvatoare a DDT (1939) ca insecticid util in combaterea malariei, a febrei galbene si a multor alte boli cu insecte vectorizate.
Modul de actiune pentru DDT nu a fost niciodata stabilit in mod clar, dar intr-o maniera complexa distruge echilibrul delicat al ionilor de sodiu si potasiu din axonii neuronului intr-un mod care previne transmiterea normala a impulsurilor nervoase, atat la insecte cat si la mamifere. Se pare ca actioneaza asupra canalului de sodiu pentru a provoca „scurgeri” de ioni de sodiu.
In cele din urma, neuronii afectati trag impulsuri spontan, provocand muschii sa se zvarcoleasca – „nervozitate DDT”, dupa care au loc stari de convulsii si moarte. DDT are o corelatie de temperatura negativa, cu cat temperatura inconjuratoare este mai mica, cu atat devine mai toxic pentru insecte.
Hexclorociclohexan (HCH)
Cunoscute si sub numele de benzenhexaclorura (BHC), proprietatile insecticide ale HCH au fost descoperite in 1940 de entomologii francezi si britanici. In gradul sau tehnic, exista cinci izomeri, iar acestia sunt alfa, beta, gamma, delta si epsilon.
In mod surprinzator, numai izomerul are proprietati insecticide. In consecinta, izomerul a fost izolat in fabricatie si vandut ca insecticid inodor lindan. In schimb, calitatea tehnica HCH are un miros si o aroma puternica de mucegai, care pot fi conferite culturilor tratate si produselor de origine animala.
Datorita costului sau foarte scazut, HCH este inca utilizat in multe tari in curs de dezvoltare. In 2002, APE SUA a eliminat din SUA toate utilizarile legate de alimente (care necesita toleranta) ale lindanului.
Efectele HCH sunt asemanatoare in mod superficial cu efectele pe care le are DDT, dar trebuie facuta precizarea ca acestea apar mult mai rapid si duc la o rata de respiratie mult mai mare la insecte.
Izomerul este un neurotoxicant ale carui efecte sunt observate in mod normal in cateva ore ca activitate crescuta, tremor si convulsii. De asemenea, prezinta o corelatie de temperatura negativa, dar nu la fel de pronuntata ca cea a DDT.
Ciclodiene
Ciclodienele au aparut dupa al doilea razboi mondial: clordan, 1945, aldrin si dieldrin, 1948; heptaclor, 1949; endrin, 1951; mirex, 1954; endosulfan, 1956; si clordecona (Kepone®), 1958. Au existat si alte ciclodiene de mica importanta dezvoltate in SUA si Germania.
Majoritatea ciclodienelor sunt insecticide persistente si sunt stabile in sol si relativ stabile fata de razele UV. Drept urmare, au fost folosite in cea mai mare cantitate ca insecticide pentru sol (in special clordan, heptaclor, aldrin si dieldrin) pentru combaterea termitelor si a insectelor de sol, ale caror stadii larvare se hranesc cu radacinile plantelor. Organosulfuri
Acestea au o toxicitate foarte scazuta pentru insecte si sunt folosite doar ca acaricide (miticide). Acestea contin doua inele fenilice, asemanatoare cu DDT, cu sulf in locul carbonului ca atom central. Acestea includ tetradifon (Tedion®), propargit (Omite®, Comite®) si ovex (Ovotran®).
Carbamatii
Insecticidele carbamat sunt derivate ale acidului carbamic. Primul insecticid carbamat de succes, carbaryl (Sevin®), a fost introdus in 1956. Acesta a fost utilizat in intreaga lume mai mult decat toti carbamatii ramasi combinati. Doua calitati distincte l-au facut cel mai popular carbamat: toxicitatea sa redusa pe cale orala si pentru mamifere si un spectru exceptional de larg de control al insectelor.
Alte insecticide carbamat de lunga durata sunt metomil (Lannate®), carbofuran (Furadan®), aldicarb (Temik®), oxamil (Vydate®), tiodicarb (Larvin®), metiocarb (Mesurol®), propoxur (Baygon®), bendiocarb (Ficam®), carbosulfan (Advantage®), aldoxicarb (Standak®), promecarb (Carbamult®) si fenoxicarb (Logic®, Torus®). Carbamatii introdusi mai recent sunt: primicarb, indoxacarb (inregistrat in 2000), alanycarb si furatiocarb.
