Actiuni-in-justitie-pentru-consumatori

Actiuni in justitie pentru consumatori

Procedura europeana cu privire la cererile cu valoare redusa

Cand este utilizata aceasta practica?

Se poate utiliza procedura europeana care face referire la cererile cu valoare redusa pentru a inainta o cerere de recuperare si eventual despagubire impotriva unei persoane, a unei organizatii sau a unei intreprinderi din alta tara a UE, pentru sume cu o valoare de cel mult 5 000 EUR.

Puteti apela la aceasta procedura in cazul in care aveti de gand sa solicitati rambursarea sumelor platite in schimbul unor bunuri si servicii. De asemenea, procedura poate fi utilizata in cazul unui produs defect care a fost cumparat dintr-o alta tara a UE sau care a fost achizitionat on-line de la o persoana care locuieste in alta tara din UE. Nu sunteti obligat sa angajati un avocat pentru a depune o astfel de cerere de actiune in instanta.

Anumite aspecte civile si comerciale nu fac obiectul acestei proceduri, iar aici amintim urmatoarele:

  • aspectele fiscale, vamale sau administrative;
  • drepturile familiale care decurg din casatorie (ex. intretinere), testamente si succesiuni;
  • drepturile de munca si de securitate sociala;
  • raspunderea statului.

Depunerea cererii

Procedura cu privire la cererile cu valoare redusa este, in mare parte, o procedura scrisa. Pentru a inainta o cerere, completati formularul A si adaugati eventuale documente care vin in sprijinul acesteia. Dupa ce realizati acest pas, trimiteti formularul si orice documente justificative (chitante, facturi) spre una dintre instantele competente fie din tara de origine, fie din cealalta tara din UE implicata.

In momentul in care va primi ajunge la destinatie cererea dumneavoastra, instanta va verifica formularul si documentele justificative si va decide daca cererea dumneavoastra poate fi incadrata in domeniul de aplicare al procedurii. Instanta v-ar putea cere sa completati formularul B, in cazul in care lipsesc informatii necesare.

Daca cererea dumneavoastra este admisibila pentru procedura cu privire la cererile cu valoare redusa, instanta va contacta cealalta parte implicata, iar aceasta parte este persoana parata, care are la dispozitie o perioada de 30 de zile pentru a da un raspuns.

In termen de 30 de zile de la primirea unui raspuns din partea paratului (daca acesta a decis sa raspunda), instanta:

  • va lua o hotarare cu privire la cererea dumneavoastra
  • ca solicita, in scris, mai multe detalii din partea dumneavoastra sau a paratului
  • va cere sa participati la o audiere.

Executare

Hotararea instantei este recunoscuta automat in alte tari din UE. Totusi, in cazul in care paratul nu respecta hotararea, puteti contacta autoritatile de aplicare a legii din tara sa.

Va trebui sa furnizati in aceste conditii urmatoarele:

  • hotararea in original;
  • certificatul hotararii (numit si formularul D) care, probabil, va trebui sa fie tradus;
  • Autoritatile de aplicare a legii vor executa hotararea, respectand normele nationale.
  • Costul procedurii

In general, va fi necesar sa platiti cheltuieli de judecata, care va vor fi rambursate daca aveti castig de cauza. Suma depinde de tara in care se afla instanta.

Somatia europeana de plata (procedura privind somatia de plata)

Cand se utilizeaza

Puteti face apel la somatia europeana de plata pentru a va recupera drepturi pecuniare din alta tara a UE. Procedura se aplica in cauze civile si comerciale necontestate , de exemplu atunci cand o hotarare a fost deja pronuntata de instanta, iar debitorul a acceptat-o.

Depunerea cererii

Somatia europeana de plata este o procedura integral scrisa, deci nu va trebui sa va prezentati la un tribunal pentru a o folosi.

Pentru a initia procedura, trebuie mai intai sa completati formularul A, oferind toate detaliile privind partile implicate, natura cererii si suma pretinsa. Apoi va trebui sa trimiteti formularul instantei competente.

Instanta va verifica cererea dumneavoastra. Daca aceasta este admisibila pentru procedura privind somatia europeana de plata, instanta va emite somatia europeana de plata in termen de 30 de zile.

Executare

De indata ce primeste somatia europeana de plata, debitorul (persoana de la care solicitati banii) are la dispozitie 30 de zile pentru a accepta sau contesta cererea dumneavoastra.

Daca debitorul contesta somatia europeana de plata, cazul dumneavoastra va fi transferat catre instantele civile de drept comun si tratat in conformitate cu legislatia nationala. Daca nu exista nicio opozitie, somatia europeana de plata devine automat executorie.

Pentru a obtine executarea somatiei, trimiteti o copie a somatiei europene de plata si traducerea acesteia, daca este nevoie, catre autoritatile de aplicare a legii din tara UE in cauza.

Procedura judiciara formala

In cazul in care considerati ca drepturile pe care le aveti in baza legislatiei UE v-au fost incalcate si decideti sa initiati o procedura oficiala, aveti dreptul la:

  • audiere publica si echitabila, in termen rezonabil, in fata unei instante judecatoresti independente si impartiale
  • servicii de consiliere, aparare si reprezentare din partea unui avocat.

Chiar daca furnizorul de servicii sau comerciantul are sediul in strainatate, puteti sa va sustineti cauza in tara de origine, atata timp cat furnizorul sau comerciantul respectiv desfasoara o activitate comerciala sau profesionala in sau catre tara dumneavoastra.

Daca o actiune in justitie depaseste mijloacele de care dispuneti, ar trebui sa aveti dreptul la asistenta judiciara. Trebuie sa completati formularul prin care solicitati asistenta judiciara in alta tara din UE si sa-l transmiteti instantei locale. Aceasta il va trimite, la randul sau, instantei competente din cealalta tara din UE implicata.