Ajutorul-de-deces-s-a-majorat

Ajutorul de deces s-a majorat

Incepand cu 2018, ajutorul de deces s-a majorat cu peste 1.000 de lei in cazul decesului unei persoane asigurate si cu 500 de lei in cazul decesului unui membru al familiei asiguratului. Prin urmare, ajutorul de inmormantare va fi de 4.162 de lei, respectiv 2.081 de lei.

Anul trecut, cuantumul ajutorului a fost de 3.131 de lei (decesul asiguratului) si 1.556 de lei (decesul unui membru de familie). Mai mult, din acest an, ajutorul de deces nu mai este acordat salariatilor de catre angajator, ca pana acum, ci direct de Casa de Pensii, la fel ca in cazul pensionarilor.

Ajutorul de deces se achita unei singure persoane, care poate fi sotul supravietuitor, copilul, parintele, tutorele sau orice alta persoana care poate dovedi cu acte ca a suportat cheltuielile legate de inmormantare. In caz de deces al unui membru din familia asiguratului sau a pensionarului, ajutorul de deces se achita acestora din urma.

            Beneficiarii ajutorului de deces

Conform Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, in caz de deces al unei persoane ce este asigurata sau a unui pensionar, cea care va putea primi ajutorul de deces poate fi ruda de gradul I: sot/sotie/copil, tutore, curator sau in lipsa acestora, poate beneficia alta persoana ce dovedeste prin documente achitarea cheltuielilor survenite in urma decesului.

Daca decesul survenit este al unui membru de familie neasigurat sau pensionar, ajutorul va fi primit de catre asigurat sau pensionar, ruda cu persoana decedata. In acest caz, suma de bani primita reprezinta jumatate din cuantumul total, mai exact 2.081 de lei.

Potrivit prevederilor Legii nr. 8/2018 a bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2018, cuantumul ajutorului de deces a ajuns la suma de 4.162 de lei, membrii de familie ai acestora urmand a primi suma de 2.081 de lei. Apelati la o firma de servicii funerare pentru a beneficia de un suport calificat.

            Documente necesare pentru obtinerea ajutorului de deces:

  • cerere-tip;
  • certificat de deces (original si copie);
  • act de identitate al solicitantului (original si copie);
  • documentele care dovedesc gradul de rudenie cu decedatul, calitatea de tutore, curator sau mandatar (original si copie);
  • document care atesta ca solicitantul a achitat cheltuielile survenite in urma decesului (original si copie);
  • in cazul unui copil inapt ce are peste 18 ani, se solicita act medical vizat de medicul expert al asigurarilor sociale, din care reiese boala care l-a facut inapt si data cand s-a ovot aceasta;
  • adeverinta din care sa reiese ca membrul familiei avand intre 18 – 26 de ani urma o forma de invatamant la data decesului (in original).

            Ajutorul de deces se achita in termen de 3 zile de la solicitare de catre:

  • angajator, in caz de deces al persoanei asigurate salariata, respectiv al membrului de familie al acestuia ;
  • in cazul somerilor de catre institutia ce gestioneaza bugetul asigurarilor pentru somaj;
  • de casa teritoriala de pensii, in cazul decesului unui pensionar sau persoana asigurata cu contract de asigurare sociala.

Ajutorul de deces se achita de un singur platitor de drepturi de asigurari sociale, acesta avand obligatia ca dupa efectuarea platii sa inscrie pe verso-ul certificatului de deces original mentiunea „ACHITAT „, data, semnatura si stampila.

 In caz de deces al unui pensionar se cere ca actele necesare in vederea  obtinerii ajutorului de deces sa se depun la Casa Judeteana de Pensii Publice.