Cum a fost folosit requiemul de-a lungul timpului si legatura lui cu inmormantarile

Requiem este folosit pentru a descrie orice compozitie sacra care pune in muzica texte religioase care ar fi potrivite la o inmormantare sau pentru a descrie astfel de compozitii pentru liturghii, altele decat Liturghia Romano-Catolica. Printre cele mai vechi exemple de acest tip se numara decorurile germane compuse in secolul al XVII-lea de Heinrich Schütz si Michael Praetorius , ale caror lucrari sunt adaptari luterane ale recviem-ului romano-catolic si care au oferit inspiratie pentru recviem-ul german de Brahms.

In Bisericile Ortodoxe Rasaritene si Greco-Catolice , recviem-ul este cea mai completa forma de pomenire ( greaca : μνημόσυνο , slavona : Оpеlо ). Slujba de pomenire normala este o forma foarte prescurtata a Utreniei , dar Requiem-ul contine toti psalmii, lecturile si imnurile care se gasesc in mod normal in Privegherea Toata Noaptea (care combina Orele Canonice ale Vecerniei , Utreniei si Prima Ora ), oferind o set complet de proprietatipentru cei plecati.

Requiem-ul complet va dura aproximativ trei ore si jumatate. In acest format, reprezinta mai clar conceptul original de parastas , care inseamna literalmente „in picioare pe tot parcursul (noptii)”. Adesea, va avea loc o Sfanta Liturghie celebrata in dimineata urmatoare, cu alte drepturi pentru cei plecati. Daca in prezent avem servicii funerare non stop, se pare ca in trecut lucrurile nu au stat tot timpul la fel si ca oamenii vedeau altfel lucrurile pe atunci.

Datorita lungimii lor mari, un Requiem complet este rar servit. Cu toate acestea, cel putin in traditia liturgica rusa , un Requiem va fi adesea servit in ajunul glorificarii ( canonizarii) unui sfant , intr-o slujba speciala cunoscuta sub numele de „Ultimul Panikhida ”.

Anglicanism

Cartea de rugaciune comuna nu continea nici o liturghie de requiem, ci o slujba numita „Ordinul pentru inmormantarea mortilor”. De la miscarea de reforma liturgica, s-a prevazut ca o Euharistie sa fie celebrata la o inmormantare in diferite BCP utilizate in diferitele provincii ale Comuniunei Anglicane. Inainte de aceste adaugiri, anglo-catolici sau Inalta BisericaAnglicanii au incorporat adesea parti din Liturghia Romano-Catolica de Requiem ca parte a unui serviciu de inmormantare – de obicei pasaje din Ordinarul Liturghiei.

In cadrul acestui serviciu sunt mai multe texte cu rubrici care afirma ca ar trebui spuse sau cantate de preot sau grefieri. Primele dintre aceste texte se gasesc la inceputul slujbei, in timp ce restul sunt prescrise pentru inmormantarea in sine. Aceste texte sunt de obicei impartite in sapte si sunt cunoscute in mod colectiv ca „propozitii funerare”. Compozitorii care au pus pe muzica serviciul de inmormantare anglicana includ William Croft , Thomas Morley , Thomas Tomkins , Orlando Gibbons si Henry Purcell . Textul acestor sapte propozitii, din 1662Cartea de rugaciune comuna , este dupa cum urmeaza:

Liturghia de Requiem se remarca prin numarul mare de compozitii muzicale pe care le-a inspirat, inclusiv decoruri de Mozart (desi nefinalizate),  Verdi , Berlioz , Saint-Saëns , Brahms (din Biblia luterana germana vernaculara ), Dvořák , Fauré , Duruflé, si altii. Initial, astfel de compozitii erau menite sa fie interpretate in slujba liturgica, cu cant monofon. In cele din urma, caracterul dramatic al textului a inceput sa atraga compozitorii intr-o masura in care acestia au facut din recviem un gen propriu, iar compozitiile unor compozitori precum Verdi sunt in esenta piese de concert, mai degraba decat lucrari liturgice.

Requiem de Johannes Ockeghem , scris candva in a doua jumatate a secolului al XV-lea, este cel mai vechi cadru polifonic care a supravietuit. A existat un decor al batranului compozitor Dufay , probabil mai devreme, care acum este pierdut: este posibil ca cel al lui Ockeghem sa fi fost modelat dupa el.

Multe compozitii timpurii reflecta textele variate care au fost utilizate in diferite liturgii din Europa inainte de Conciliul de la Trent textele standardizate utilizate in liturgii. Recviem-ul lui Brumel , circa 1500, este primul care include Dies Iræ. In primele decoruri polifonice ale Requiemului, exista un contrast textural considerabil in cadrul compozitiilor in sine: pasajele simple de acord sau fauxbourdon sunt in contrast cu alte sectiuni de complexitate contrapunctica, cum ar fi in Ofertoriul Requiem-ului lui Ockeghem.

In secolul al XVI-lea, tot mai multi compozitori au stabilit Liturghia de Requiem. Spre deosebire de practica in stabilirea Liturghiei Ordinare, multe dintre aceste decoruri foloseau o tehnica cantus-firmus , ceva care devenise destul de arhaic la jumatatea secolului. In plus, aceste setari au folosit mai putin contrast textural decat setarile timpurii ale lui Ockeghem si Brumel, desi scorul vocal era adesea mai bogat, de exemplu in Requiem-ul cu sase voci de Jean Richafort pe care l-a scris pentru moartea lui Josquin des Prez .

Alti compozitori inainte de 1550 includ Pedro de Escobar , Antoine de Févin , Cristóbal Morales si Pierre de La Rue.; acela de la La Rue este probabil al doilea ca vechime, dupa cel al lui Ockeghem.